La moartea unei doamne
Provenind dintr-o familie de intelectuali de marcă, Micaela Ghiţescu a urmat licee şi facultăţi, fiind beneficiara unor dascăli de excepţie, veniţi din timpurile interbelice.
La vârsta de, doar 21 de ani, este acuzată că are relaţii cu Statul Francez, iniţial fiind bănuită de înaltă trădare. În final i se înscenează un proces politic, fiind condamnată la 4 ani închisoare corecţională pentru delictul de „agitaţie publică”. A executat detenţia în cea mai cruntă perioadă din istoria temniţelor comuniste, adică în prima jumătate a celui de al şaselea deceniu al Secolului XX (perioada anilor 50), în temniţa pentru femei de la Mislea, avându-l comandant, pe criminalul Vişinescu.
După eliberarea din temniţă, d-na Micaela Ghiţescu îşi definitivează studiile universiare, în specialitatea Litere şi Filozofie, în paralel fiind o autodidactă desăvârşită, studiind mai multe limbi străine.
Întrucât în acele vremi, valoarea intelectuală nu conta, asemeni nouă, tuturor, a fost obligată ca mai mulţi ani de zile, să presteze munci necalificate. Abia târziu, după anii 70, încetul cu încetul avea să pătrundă în lumea oamenilor de cultură. A publicat numeroase articole în presa de specialitate şi traduceri în şi din limbi străine, atât proză cât şi poezie.
Am cunoscut-o în mod cu totul întâmplător, pe la mijlocul anilor 90, cînd, la Braşov, eram căutat de trei „fetiţe” care o însoţeau: era vorba de fiicele lui Radu Gyr, Vasile Voiculescu şi Mircea Vulcănescu. Aveam să o reîntâlnesc după mai bine de 15 ani, în calitatea domniei sale de Redactor şef şi Director al revistei „Memoria”. Sub scutul unei blândeţi şi modestii ieşite din comun, se ascundea de fapt un om de o perseverenţă, tenacitate şi moralitate, de excepţie. S-a zbătut din răsputeri ca această revistă „Memoria” să nu moară şi să aibă continuitate. Nu puţine au fost momentele prin care Statul Român şi-a demonstrat dispreţul şi inutilitatea apariţiei unei astfel de reviste. Prin refuzul finanţării acesteia la nivelul nevoilor, a demonstrat că nu este interesat de cunoaşterea adevărului despre istoria recentă a României.
În numele foştilor deţinuţi politici şi deportaţi, o asigurăm că nu vom precupeţi nici un efort în continuitatea acestei reviste, precum şi de faptul că-i vom purta veşnic o frumoasă amintire.
Preşedinte al AFDPR,
Octav Bjoza
12 august 2019
Comments are closed.