ASOCIAŢIA  FOŞTILOR  DEŢINUŢI  POLITICI  DIN  ROMÂNIA

A.F.D.P.R.

ASSOCIATION  DES  ANCIENS  DETENUS  POLITIQUES  DE  ROUMANIE

               FORMER  ROMANIAN  POLITICAL  PRISONERS  ASSOCIATION

              Str.Mântuleasa nr.10, 70087 Bucureşti, sector 3, ROMÂNIA, tel.fax.3172317

                                                                                                                       Nr. 109/18.10.2013

C ă t r e

MINISTERUL CULTURII ŞI

PATRIMONIULUI NAŢIONAL

Domnului Ministru

Este cunoscut faptul că în Penitenciarul de la Piteşti între anii 1949-1952 s-au petrecut cele mai abominabile crime din lumea temniţelor şi lagărelor comuniste din zona europeană.

Aici a  avut loc „Experimentul Piteşti”, prin  care comuniştii au urmărit zdrobirea studenţimii române prin aşa zisa „reeducare”, constând în înfometare, bătăi, torturi, umilinţe şi lipsa unor minime condiţii de igienă şi asistenţă medicală.

În loc ca acest obiectiv să devină muzeu, fiind introdus în circuitele turistice, el reprezentând suferinţa neamului românesc, a fost vândut unor persoane particulare.

În ţările vecine, astfel de obiective au fost şi sunt valorificate la maximum.

La noi, prin dezinteresul manifestat de Ministerele Justiţiei şi Culturii, acest lucru a scăpat neobservat.

Din aceste motive vă rugăm să analizaţi posibilitatea şi să dispuneţi răscumpărarea acestui obiectiv de către Statul Român sau, de ce nu, printr-un decret-lege, să fie expropriat, întrucât trebuie să fie o chestiune de interes naţional.

De asemenea, amintim că suntem singura ţară fostă comunistă care nu am păstrat spre a fi transformat în muzeu, nici unul din zecile de lagăre de exterminare de pe traseul Canalului Dunărea – Marea Neagră, Balta Brăilei sau Delta Dunării.

Toate au fost rase de pe faţa pământului, vrând să se şteargă prin aceasta, orice urmă a crimelor săvârşite de regimul comunist.

Iată cum, această ultimă instanţă morală, care vrea să fie şi este Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici şi Deportaţi este mai mult decât ignorată, fiind strivită de tăvălugul ce a luat locul şenilelor tancurilor sovietice „eliberatoare”.

Cât mai suntem în viaţă s-ar putea reconstrui măcar unul dintre ele.

Ştim că este greu, dar cunoscând şi motivele nu vom renunţa la ”luptă” până la capăt, adică până la „ieşirea pe cale naturală din sistem”.

Cu mulţumiri şi deosebit respect,

Preşedinte,

Ing. Octav Bjoza