Adresă către Președinția României, 19 iulie

ASOCIAŢIA  FOŞTILOR  DEŢINUŢI  POLITICI  DIN  ROMÂNIA
A.F.D.P.R.
ASSOCIATION  DES  ANCIENS  DETENUS  POLITIQUES  DE  ROUMANIE
FORMER  ROMANIAN  POLITICAL  PRISONERS  ASSOCIATION
Str.Mântuleasa nr.10, 70087 Bucureşti, sector 3, ROMÂNIA, tel.fax.3172317
Bucureşti, 19 iulie 2012                                                    Nr. 81

C ă t r e
PREŞEDINŢIA ROMÂNIEI
Stimate Domnule Preşedinte Interimar
Crin Antonescu

Au trecut aproape şase ani de când Preşedintele ţării Traian Băsescu a condamnat comunismul ca fiind un regim ilegitim şi criminal. Trei ani şi opt luni au trecut de când regretatul nostru preşedinte, Constantin Ticu Dumitrescu, ne-a părăsit pentru totdeauna.

În naivitatea noastră, am crezut util ca Preşedintele României să ne cunoască noua conducere, adică pe reprezentanţii celor ce au luptat şi murit întru apărarea libertăţii, adevărului, credinţei strămoşeşti şi moralei creştine şi totodată, să-l informăm de unele probleme cu care ne confruntăm.

In acest sens am solicitat preşedintelui o scurtă audienţă, lucru care, pe durata a trei ani s-a repetat de „ŞAPTE” ori, fără a primi un răspuns favorabil.
Ne mai fiind nevoie, s-a demonstrat că într-o ţară în care totul „PUTE”a corupţie şi jaful asupra banului public a ajuns politică de stat, NU este nevoie de repere morale, asemenea foştilor deţinuţi politici.

De aceea Domnule Preşedinte Interimar Crin Antonescu, vă solicităm o scurtă audienţă având drept scop cunoaşterea mai îndeaproape de către Dvs., a reprezentanţilor făuritorilor istoriei recente a României, adică a celor care au considerat că problemele ţării sunt mai presus decât propria lor fiinţă, ”ŢARĂ” care astăzi ne ignoră şi ne umileşte mai mult ca oricând.

Vă asigurăm Domnule Preşedinte de totala noastră consideraţie,

Preşedinte,
Octav Bjoza

Comments are closed.
Please click here for