MEMORIU catre Presedintele Senatului

 

STIMATE DOMNULE PRESEDINTE,

Subsemnatii, ing. Octav Bjoza, presedinte, dr. Sergiu Rizecu si ing. Dan Ottulescu, membri ai Comitetului National de Conducere al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania (A.F.D.P.R.) organizatie nonguvernamentala, cu sediul in str. Mantuleasa nr. 10, Bucuresti, Romania, tel. 40-213172317, mob. pres. 0721947523, reprezentand interesele a 32.000 de persoane inca in viata, dintre cei 120.000 care au constituit Asociatia in anul 1990, va rugam sa interveniti in vederea analizarii situatiei create si rezolvarii impasului in care se afla  :

Proiectul de lege privind regimul juridic al drepturilor cuvenite victimelor regimului totalitar comunist (PL-x nr. 244/2011)                                                  

PL-x nr. 244/2011, initiativa legislativa a unui grup de deputati PNL, (Nicolaescu Eugen şi Stroe Radu) adoptat de Senat la 4 mai 2011 urmarind a inlatura neconstitutionalitatea Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, s-a aflat pe rolul Comisiei juridice a Camerei Deputatilor in legislatura 2008 -2012 incepand din 12.05.2011.

Reamintim ca Legea 221/2009 a fost promovata de Guvernul Tariceanu inca din anul 2007 si era menita a inlatura un capitol din rusinoasa mostenire a regimului totalitar comunist, prin anularea efectelor condamnarilor politice si acordarea de compensatii victimelor justitiei totalitare.

Conferind instantelor de judecata competenta acordarii si individualizarii de la caz la caz a compensatiilor, Legea nr. 221/2009 a urmarit eliminarea oricarei discriminari intre reparatiile cuvenite fostilor condamnati politic, fata de cele acordate in mod curent pentru prejudiciile cauzate de erorile judiciare sau condamnarile pe nedrept, in cauzele de drept comun.

 

Legea nr. 221/2009, adoptata de Parlament la 2.06. 2009, a fost modificata de 8 ori prin:

 

OUG nr. 62/2010 adoptata in 30 iunie 2010 (limitarea cuantumului despagubirilor morale) ;

Legea nr. 202/2010 adoptata la 25 octombrie 2010 (accelerarea solutionarii proceselor) ;

Decizia CCR nr. 1354/2010 publicata la 15 noiembrie 2010 (neconstitutionalitatea OUG nr. 62/2010 ) ;

Decizia CCR nr. 1358/2010 publicata la 15 noiembrie 2010 (neconstitutionalitatea acordarii despagubirilor morale) ;

R I L nr. 12/2011 ICCJ dispune, la 19 septembrie 2011, asupra modului de aplicare a deciziilor CCR din 2010 ;

RIL nr. 15/2012 ICCJ dispune la 12.11.2012 ca deportarea si prizonieratul in URSS nu au caracter politic ;

R I L nr. 3/2013 ICCJ dispune la 15 aprilie 2013 neacordarea de despagubiri ptr. bunuri mobile confiscate ;

Legea nr. 42/2013 adoptata la 11.03.2013, care abroga art. 1, alin. 2, lit. b) ;

 

Astfel ca, datorita faptului ca instantele resping de regula si cererile de constatare a caracterului politic de drept al sentintelor judecatoresti pronuntate de Tribunalele militare intre 1945-1989, iar foarte rar constata inlaturarea de drept a tuturor efectelor condamnarilor politice, Legea reparatorie nr. 221/2009 a devenit ineficienta.

 

S-a creat astfel o situatie cu caracter discriminatoriu intre condamnatii politic care au beneficiat deja de despagubiri, fata de cei carora li se resping in prezent cererile.

Este incalificabil insa modul de tratare a victimelor justitiei totalitare, participanti la rezistenta anticomunista, carora li se resping cererile de compensatii sau de inlaturarea efectelor condamnarilor politice, fata de persoanele prejudiciate prin erori judiciare de drept comun, carora li se acorda in mod curent, potrivit Codului de procedura penala, despagubiri pentru erori judiciare, condamnari pe nedrept, sau rele tratamente in cursul detentiei.

 

Desi potrivit legii, atat Guvernul cat si Parlamentul, erau datori ca, in termen de 45 de zile, deci inca din decembrie 2010, sa modifice prevederile declarate neconstitutionale ale Legii nr. 221/2009 si, desi in portofoliul Comisiei juridice a Camerei Deputatilor se  afla  propunerea legislativa PL-x nr. 244/2011, elaborata de dep. Ciprian Dobre si adoptata deja de Senat, totusi discutarea acesteia este in continuare amanata.

Motivul amanarii discutarii acestui proiect de lege il constituie atat avizul negativ al Guvenului cat si cel al Ministerului Finantelor Publice.

In consecinta subsemnatii, membri ai Comitetului National de Conducere a AFDPR, solicitam sprijinul D-vs, in vederea inlaturarii impedimentelor adoptarii  Proiectului de lege privind regimul juridic al drepturilor cuvenite victimelor regimului totalitar comunist (PL-x nr. 244/2011)

PRESEDINTE A.F.D.P.R.                                          MEMBRI AI C.N.C – A.F.D.P.R.

            Octav Bjoza                                                                      Sergiu Rizescu

                                                                                                          Dan Ottulescu

Bucuresti, 22.04.2013

 

N o t ă: Prezentul memoriu a fost înmânat d-lui Preşedinte al Senatului Crin Antonescu, de faţă fiind şi d-l Ministru de Interne Radu Stroe şi Secretarul General al PNL Eduard Hellvig, cu ocazia audienţei acordate delegaţiei noastre  formate din: Octav Bjoza – Preşedinte, Sergiu Rizescu – Vicepreşedinte şi Dan Ottulescu – Membru CNC.

 


Anexă la memoriul din data de 22.04.2013

 

 

AIDE – MEMOIRE cu privire la reglementari internationale si constitutionale in vigoare

 

Legea nr. 221/2009 a fost promovata ca un raspuns logic  la cerintele  Raportului Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania din anul 2006 si Declaratiei Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei din 1996, precum si corespuzator dispozitiilor constitutionale ale Romaniei si normelor internationale.

 

„Susţin solicitările foştilor deţinuţi politici legate de recunoaşterea publică a tragediei prin care au trecut.” ( din discursul presedintelui Traian Basescu din 18 decembrie 2006)

 

„Se vor acorda compensaţii materiale acestor victime ale justiţiei totalitare, iar aceste reparatii nu vor fi (cu mult) mai mici decât compensaţiile acordate celor condamnaţi pe nedrept în condiţiile codului penal aflat în vigoare.” (din Rezolutia APCE nr. 1096 (1996)

 

„Atunci cand o condamnare penala definitiva este anulata […] persoana care a suferit o pedeapsa din cauza acestei condamnari este despagubita conform legii ori practicii in vigoare in Statul respectiv[…]” (Conventia Europeana, Protocol 7, art. 3)

 

„ Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, […] este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins […] si repararea pagubei. (Constitutia Romaniei, art. 52, alin. 1)

 

„ Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare” (Constitutia Romaniei, art. 52, alin. 3)

 

Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.” (Constitutia Romaniei, art. 16)

 

DECIZIE

‚Prejudiciul moral cauzat prin arestarea nelegală (rezultată din hotărârea de achitare) nu trebuie dovedit, întrucât prin măsura respectivă se încalcă unul dintre cele mai importante atribute ale personalităţii umane, dreptul la libertate, ca drept inalienabil al fiinţei umane şi ca valoare primordială într-o societate democratică, iar suma acordată de instanță cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit trebuie să fie o reparaţie pentru atingerea adusă onoarei, sănătăţii şi reputaţiei sale prin declanşarea procedurii penale în cadrul căreia s-au dispus măsurile restrictive şi, în final, achitarea persoanei.” (Decizia nr. 457/27.01.2012 a ICCJ – Sectia Civila, prin care se mentine decizia CAB de acordare a 30.000 lei despagubiri morale pentru o detinere ilegala timp de 14 luni,  pentru un presupus act de talharie).

 

COMENTARIU

Tinand seama de anularea ope legis a tuturor efectelor condamnarilor politice, ca si a masurilor adminstrative cu caracter politic asimilate acestora si potrivit dispozitiilor constitutionale si normelor internationale in materie, urmeaza ca : persoanele condamnate politic, sau care au suferit masuri administrative cu caracter politic sunt constitutional indreptatite la reparatii pentru prejudiciile cauzate, iar acestea nu pot fi mai mici decat cele acordate in mod curent potrivit legii si practicii in vigoare. Ramane ca autoritatile Statului Roman sa analizeze si sa stabilesca modul de satisfacere a cerintelor impuse de dispozitiile constitutionale si normele internationale mai sus prezentate.

 

Comments are closed.
Please click here for