• orele 8.00-17.00, am participat la slujbele religioase şi sfinţirea Catapeteasmei şi a tuturor icoanelor aflate în bisericuţa din satul Titcov şi mai apoi, aceleaşi, în biserica din comuna Frecăţei. După aceea, ne-am deplasat la Troiţa ridicată în memoria foştilor deţinuţi politici care şi-au găsit sfârşitul în lagărele de exterminare din Balta Brăilei,  pe malul Dunării, prin grija Arhiepiscopiei Dunării de Jos, unde am participat la sfinţirea acesteia. Slujbele religioase şi sfinţirile au fost efectuate de către Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Casian, al Dunării de Jos. La toate aceste ceremonii,  Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop al Dunării de Jos a fost însoţit de Protopopul Brăilei, Băncilă, de alţi 38 de preoţi, 20 de copii îmbrăcaţi în costume naţionale şi circa 200 de localnici. În final, m-am deplasat, împreună cu Înalt Preasfinţitul şi Primarul comunei Frecăţei, pe locul unde fusese amplasat temutul lagăr de la Salcia, şi împreună am stabilit locul pe care va fi ridicat un monument, prin grija Consiliului Local al comunei Frecăţei, sprijinit desigur, şi de Arhiepiscopia Dunării de Jos.

      Pe durata întregii acţiuni, am fost însoţit de Preşedintele Filialei AFDPR Brăila, d-l Grigore Ciobică, invitat al Protopopului Brăilei.

Comments are closed.
Please click here for