Cine suntem

Scurt istoric al AFDPR

 

Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România, intrată în istorie sub denumirea prescurtată de AFDPR, a luat fiinţă la 2 ianuarie 1990, membrii fondatori fiind domnii: Radu Ciuceanu, profesor, Constantin Lăţea, ofiţer şi Eugen Ciobanu, avocat, foşti deţinuţi politici. Acest lucru este consemnat în Hotărârea nr.7/PJ/13.01.1990, a Judecătoriei Sectorului “1” Bucureşti.

Asociaţia are ca membri foşti deţinuţi politici, deportaţi, urmaşi ai acestora, precum şi alte categorii de persecutaţi politic, fiind organizată pe o structură centrală, cu sediul în Bucureşti, sector 3, strada Mântuleasa, nr.10 şi 41 de filiale în reşedinţele de judeţe.

Structurile de conducere ale AFDPR sunt:

–       Congresul, forul suprem, se întruneşte anual;

–       Consiliul Naţional Director (CND), format din preşedinţii de filiale, este organul de decizie între congrese. Se întruneşte de trei ori pe an;

–       Comitetul Naţional de Conducere (CNC), format din 17 membri, se întruneşte lunar.

CNC şi preşedintele AFDPR se aleg prin vot secret de către Congres, odată la 4 ani.

În situaţii speciale, toate structurile de conducere ale AFDPR se pot întruni în sesiuni extraordinare.

Primul Congres al AFDPR a avut loc în  toamna anului 1990, în  sediul Poştei Centrale din Bucureşti, când, la conducerea asociaţiei a fost aleasă o echipă meritorie, în frunte cu Constantin Ticu Dumitrescu, preşedinte, Octavian Rădulescu şi Dan Vasile, vicepreşedinţi, Gheorghe Cătuneanu, Septimiu Râmboiu, dr. Radu Damian, Mircea Dumitrescu şi alţii, membri ai CNC, astăzi nici unul ne mai fiind în viaţă.

Evoluţia AFDPR s-a datorat preşedintelui ei, Constantin Ticu Dumitrescu, reales la conducerea acesteia, fără întrerupere, până la moartea sa, la 5 decembrie 2008.

Asociaţia şi-a urmat neabătută obiectivele directoare precizate prin statut, din care menţionăm:

–       Continuarea luptei contra comunismului şi a oricăror forme totalitare;

–       Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor săi;

–       Restabilirea adevărului istoric cu privire la evenimentele petrecute în perioada anilor 1945-1989;

–       Cinstirea memoriei celor ce şi-au jertfit viaţa în lupta contra comunismului şi a libertăţii naţionale;

–       Repararea integrală a pagubelor morale şi materiale ale foştilor deţinuţi politici arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, confiscându-li-se averile;

–       Accesul la dosarele întocmite de Securitate;

–       Stabilirea de relaţii cu asociaţii similare din ţară şi străinătate în vederea realizării unor obiective comune.

Românmia, prin AFDPR şi preşedintele ei, Constantin Ticu Dumitrescu, este membră fondatoare alături de Cehia şi Ungaria a Asociaţiei Internaţionale a Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Comunismului, numită INTER ASSO.

Preşedintele INTER ASSO de la înfiinţare până în anul 1998, a fost Constantin Ticu Dumitrescu.

 

Ticu Dumitrescu

                       

                        Constantin Ticu Dumitrescu

                                  portret de luptător

 

 

S-a născut la 27.05.1928 şi s-a stins la 05.12.2008. De tânăr a făcut parte din rândurile Partidului Naţional Ţărănesc. Se alătură celor care se opun instaurării regimului comunist în România. Este arestat în mai multe rânduri şi condamnat la ani grei de temniţă. A trecut prin mai multe închisori şi lagăre de muncă forţată, dintre care nu a lipsit Canalul Dunărea-Marea Neagră. După eliberare se angajează la un trust de construcţii de drumuri şi poduri forestiere, izolându-se astfel departe de lume. Impresionează prin seriozitate şi meticulozitate. Fiind apreciat de superiori, ajunge şeful unui mic şantier. Atât în timpul detenţiei, cât şi în libertate a fost de o moralitate exemplară.

După evenimentele din decembrie 1989, la începutul anilor ’90, intră în politică alături de Corneliu Coposu, de a cărui apreciere s-a bucurat. Face parte din structurile de conducere ale PNŢCD. Tot atunci este ales preşedinte al AFDPR – funcţie deţinută până la moarte, fiind reales pentru mai multe mandate consecutive. Organizează structural asociaţia, îmbunătăţeşte statutul. De asemenea, îmbunătăţeşte D L nr. 118/1990 şi veghează la respectarea acestuia. În legislatura 1992-1996 este ales senator în Parlamentul României, ocupând funcţia de Preşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor. În legislatura 1996-2000 este reales senator din partea Convenţiei Democrate din România.

După 2005, îl găsim în consiliul de conducere al CNSAS. I se propune să fie preşedintele acestei instituţii, dar o altă persoană este numită în locul lui, pe criterii politice, culmea, prin vot secret. Tinerii cercetători de la CNSAS fac un lanţ viu în jurul acestei instituţii în semn de protest faţă de această situaţie şi de solidaritate cu el. După ce a cercetat câteva mii de dosare întocmite de Securitate, a scris mai multe cărţi în care a făcut o amplă radiografie a luptătorilor şi luptei anticomuniste. A acţionat cu tenacitate în slujba aflării adevărului şi a păstrării nealterate a memoriei, colaborând fructuos cu doamnele Ana Blandiana şi Lucia Hossu-Longin, cu domnul Marius Oprea şi mulţi alţii. A fost iniţiatorul şi părintele legii deconspirării ofiţerilor de Securitate care au făcut poliţie politică. Proiectul de lege a fost trecut prin ciur şi dârmon în Parlamentul României, astfel încât nici autorul nu l-a mai recunoscut, renunţând la paternitatea asupra lui. Proiectul devenit lege ne-a adus în situaţia de a ne arăta cu degetul între noi şi nicidecum de a arăta către criminalii care ne-au trimis la moarte. A visat şi la o lege a lustraţiei. De altfel noi toţi am fost atât de naivi, pentru că lustraţi ar fi trebuit să fie chiar cei care au votat împotriva acestei legi. A iniţiat şi s-a ocupat efectiv de realizarea Monumentului Naţional al Luptătorilor Anticomunişti, obţinând de la Primăria Generală a Capitalei, un million de euro, cu care a asigurat baza material din Occident.

După o lungă şi grea suferinţă, la vârsta de 80 ani şi şase luni, ne-a părăsit întristat pentru că nu a apucat să-l vadă dezvelit şi sfinţit.       Păcat că ţara nu are nevoie de repere morale asemenea lui şi altora ca el, care ar fi putut constitui adevărate jaloane demne de urmat de către tânăra generaţie. Este bine de ştiut că dacă în această ţară mai există pe undeva ultimele firmituri ale moralei, ele se zbat să supravieţuiască între zidurile AFDPR-ului. Acolo este kilometrul “zero” al moralei româneşti, atâta câtă mai există.

De când s-a stins, în fiecare zi de 5 decembrie, se depune la mormântul său, o foarte frumoasă coroană de flori, pe care n-o vede însă aproape nimeni, locul fiind izolat (Comuna Olari, jud.Prahova).

În anul 1991, la Budapesta, împreună cu fraţii luptători anticomunişti din Ungaria şi Cehia, înfiinţează Asociaţia Internaţională a Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii Comuniste, intitulată INTER ASSO, al cărei preşedinte ales, a fost până în anul 1998. La INTER ASSO, au mai aderat şi alte 12 state europene, foste comuniste.

 

 

 

 

 

 

      Octav Bjoza

   Cine este actualul Preşedinte al AFDPR: Octav Bjoza

 

S-a născut la 11 august 1938, în municipiul Iaşi, fiul lui Ioan şi al Georgetei, de naţionalitate română şi religie ortodoxă. Din anii 1941-42 se stabileşte cu familia în zona Braşov, tatăl fiind CFR-ist.
                       Este absolvent al Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov (1956). Între anii 1957-58 îl găsim student al Facultăţii de Geografie-Geologie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
                      La finele anului I, după ultimul examen, pe 25 iunie 1958, a fost exmatriculat şi arestat de Securitatea din Iaşi. Între anii 1956-1958 a făcut parte împreună cu alţi 14 elevi, studenţi şi muncitori din organizaţia anticomunistă „Garda Tineretului Român” din Braşov, care avea drept scop „înlăturarea regimului democrat popular din ţara noastră pe calea violenţei”.
                      La Iaşi este anchetat de cpt. David Isidor si de către lt. maj. Gaşparovici Eugen, apoi foarte scurt la Securitatea URANUS din Bucureşti de către cpt. Gheorghe Enoiu şi în final la Securitatea din Braşov de către lt. maj. Traian Urzică şi mr. Stelian Alexandrescu.
A fost judecat de către Tribunalul Militar Braşov la data de 10 octombrie 1958 şi condamnat la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii, prin sentinţa nr. 672/10.10.1958  pentru delictul  crimă  de uneltire împotriva ordinii sociale. Preşedintele completului de judecată a fost faimosul maior de justiţie Dragoş Cojocaru, cel care a trimis la moarte loturile de luptători anticomunişti ale maiorului Nicolae Dabija, Ion Gavrilă Ogoranu şi altele.
                      Pedepsele fiind exagerat de mari, în comparaţie cu faptele comise, la 09 februarie 1962, prin decizia nr. 34 a Tribunalului Suprem al Republicii Populare Române (RPR) – Colegiul Militar, admite recursul declarat de Procurorul General al RPR, casează sentinţa de mai sus şi îl condamnă la 4 ani temniţă grea. A trecut prin închisorile: Codlea, Gherla, Galaţi, Brăila, Văcăreşti şi Jilava, prin lagărele de muncă din Balta Brăilei de la Strâmba, Stoieneşti şi Salcia, precum şi cele din Delta Dunării ca Bacul „4” şi Periprava – Secţia Grindu de unde a fost eliberat la 23 iunie 1962.
S-a căsătorit imediat cu prietena Carmen Sireteanu care l-a aşteptat cei 4 ani, cu care va avea un fiu, pe Mircea.
                      A fost împiedicat să reia studiile superioare. De nevoie, împreună cu soţia, urmează cursurile unei şcoli tehnice postliceale de instalaţii pentru construcţii civile şi industriale (curs de zi de 3 ani), între anii 1962-1965.
După ce din anul 1965 s-a permis reluarea cursurilor superioare, în 1966 dă examen de admitere şi intră la Facultatea de Electromecanică din cadrul Universităţii din Braşov, pe care a absolvit-o în anul 1972.
                      A fost salariat la două întreprinderi:
– Trustul de Instalaţii şi Montaje Braşov (1965-1972)
– Trustul Electromontaj Bucureşti – Şantierul Braşov (1972-1992), de unde s-a pensionat la limită de vârstă.
Consecinţe ale detenţiei politice:
– tatăl, Bjoza Ioan este arestat şi reţinut de Securitate timp de 5 luni şi îşi va pierde serviciul avut pentru totdeauna (octombrie 1958 – martie 1959);
– mama, Bjoza Georgeta, contabilă, dată afară din serviciu, iar după un an, reprimită  ca muncitor necalificat (încărcător manual de cărămidă în vagoanele Căilor Ferate Române -CFR) ; -pierderea terenului şi a casei părinteşti din municipiul Iaşi, familia fiind terorizată psihic, este « obligată » să le doneze statului. Era în anul 1978, când secretar al Partidului Comunist al judeţului Iaşi era Ion Iliescu;
– imposibilitatea promovării în serviciu;
– nu a primit locuinţă din fondul de stat;
– nu i s-a permis plecarea la muncă în ţări arabe şi în excursie în ţări occidentale;
– unicul fiu, Mircea, a reuşit la Liceul de Marină din Constanţa, dar după 2 luni este exmatriculat din cauza dosarului tatălui (figurează retras la cerere!!!) s-a îmbolnăvit psihic, peste mai mulţi ani, de diabet, moare la 42 de ani, lăsând în urmă doi copii, orfani de ambii părinţi;
– printr-o reţea de informatori, prieteni apropiaţi, Securitatea l-a urmărit de la eliberare până în 1989.                                Alte precizări:
– nu a fost membru al Partidului Comunist Român;
– în decembrie 1989, este ales cu unanimitate de voturi, de către salariaţii Electromontaj Braşov,   preşedinte al Frontului Salvării Naţionale, funcţie exerciată până în momentul în care îşi dă seama că « salvarea” se referea la activiştii de partid, securişti şi miliţieni;
– este membru fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei pentru Adevărul Revoluţiei din Decembrie 1989 (APAR) din Braşov, înfiinţată la începutul anilor 1990;
– în Caietele Revoluţiei nr.4-5/2010, editate de Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, la  pagina 113 este consemnat: „Octav Bjoza este participant direct la Revoluţia din Decembrie 1989, fiind primul braşovean care a pătruns în sediul Securităţii Statului din Braşov. Nu a solicitat ulterior certificat de revoluţionar;
– nu a colaborat cu Securitatea, în conformitate cu decizia nr.28/19.03.2002, reactualizată cu nr. P2412/13.08.2013, date de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS);
– posedă decizia nr. 4264/27.11.2003, privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă;
– cetăţean de onoare al municipiului Braşov din anul 1999;
– DIPLOMĂ de excelenţă din partea prefectului judeţului Braşov – 2004;
– CAVALER AL CETĂŢII, declarat de presa braşoveană în anul 2006;
– În data de 18 decembrie 2006, invitat de către preşedintele Traian Băsescu în Parlamentul României, cu oazia condamnării comunismului de către acesta, ca fiind un regim ilegitim şi criminal.

– MEMBRU DE ONOARE al ASOCIAŢIEI « 21 DECEMBRIE 1989 » – Bucureşti;

– MEMBRU al PREZIDIULUI de CONDUCERE AL INTER ASSO (ASOCIAŢIA INTERNAŢIONALĂ A FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI din fostele ţări comuniste) din anul 2010;

– Alte diplome obţinute la învăţătură şi activităţi sportive.
– În data de 23 octombrie 2011, primeşte de la Majestatea Sa Regele Mihai I, Medalia anivesară, cu ocazia împlinirii vârstei de   90 de ani (25 octombrie 2011).
Între anii 1992 – 2000, a desfăşurat o intensă activitate în cadrul Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD) Braşov, a cărui membru a fost, deţinând funcţii ca: preşedinte al Senatului, membru în Comitetul şi Biroul de conducere al judeţului. În aceeaşi perioadă a fost consilier PNŢCD în Consiliul local al comunei Ghimbav. Între 1994-1996, a fost viceprimar al aceleiaşi comune.

 Sesisează conducerea centrală de faptul că în partid erau reprezentaţi la vârf de persoane de o slabă factură morală. Nu i se dă crezare şi drept urmare îşi dă demisia din PNTCD. Nu va mai face parte din nici un partid politic, dorind să-şi păstreze echidistanţa faţă de toate formaţiunile politice, dedicându-şi toate forţele în folosul membrilor AFDPR.
 În cadrul AFDP Braşov a deţinut următoarele funcţii:
       -1990 – 2001, membru în Comitetul de conducere;
       -2001 – 2006, vicepreşedinte;
       -2006 – 2015, preşedinte.
 Aici, la Filiala Braşov, a organizat de-a lungul anilor numeroase lansări de carte, simpozioane, comemorări, expoziţii tematice, deplasări la obiective legate de lupta şi suferinţa deţinuţilor politici şi ceea ce este mai important a conferenţiat, prezentând documente, fotografii şi obiecte care au aparţinut unor luptători anticomunişti în faţa a 10139  elevi, studenţi, profesori etc. Este autorul următoarelor cărţi : -       GARDA TINERETULUI ROMÂN, (Istoria unei organizaţii anticomuniste, 1956-1958), Editura Transilvania Expres – Braşov, ed. I - 1998, ed. II – 2008 şi ed. III 2010 (revăzută şi completată) , ed. IV-2014, revăzută şi completată.
- VICTIME ŞI CĂLĂI, vol. I, Editura Transilvania Expres – Braşov, 2010 ;
- OCTAV BJOZA ÎN MASS MEDIA volumele I şi II, Editura Transilvania Expres – Braşov, 2010.
- De asemenea, a prefaţat şi tradus în trei limbi străine ALBUMUL IMAGINI DIN GULAGUL ROMÂNESC de RADU BERCEA, Editura Transilvania Expres, 2010.
După moartea regretatului Constantin Ticu Dumitrescu, în decembrie 2008, a fost ales de către Consiliul Naţional Director al AFDPR ca preşedinte interimar, funcţie îndeplinită până la Congresul al XVI –lea, de la Mamaia, din zilele de 17-18 septembrie 2009, dată la care a fost ales ca preşedinte pentru o durată de doi ani, perioadă rămasă până la Congresul din septembrie  2011,  când a fost reales pentru mandatul 2011-2015.
În data de 26 ianuarie 2012, Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, d-na Sulfina Barbu, numeşte pe Preşedintele AFDPR Octav Bjoza, Ambasador onorific al României în Uniunea Europeană, alături de doamnele Iolanda Balaş şi Sofia Vicoveanca, pentru anul 2012, declarat „An al îmbătrânirii active şi al bunelor relaţii dintre generaţii”.
Pe data de 10 septembrie 2013, orele 19.00, la Palatul „Peleş” din Sinaia, într-un cadru solemn, Alteţa Sa Regală Principesa Margareta înmânează Preşedintelui AFDPR, Octav Bjoza, Decoraţia Regală Nihil Sine Deo, conferită de către Majestatea Sa Regele Mihai I al României, Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, drept recunoaştere a luptei pentru „aflarea adevărului şi înfăptuirii dreptăţii pentru cei persecutaţi de regimul dictatorial comunist”.
În ziua de 10 decembrie 2013, la Grand Hotel Continental, am participat la Simpozionul „După 24 de ani: nu este prea târziu pentru a se face dreptate?”, în  organizarea  IICCMER, din partea căruia am primit o Diplomă de onoare, pentru buna colaborare dintre institut şi asociaţia noastră.
                    În Monitorul Oficial nr.721 din 1 octombrie 2014, Partea I-a, prin Decizia nr.277 din aceeaşi zi, semnată de Primul Ministru, d-l Victor Ponta, Preşedintele AFDPR, d-l Octav Bjoza, a fost numit în funcţia de Subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.                     

                    În ziua de 19 noiembrie 2014, am participat la lucrările Conferinţei Internaţionale, organizată de Fundaţia Română pentru Democraţie, prin Preşedintele Emil Constantinescu, cu care ocazie am primit din partea Primului Ministru Victor Ponta, Medalia Comemorativă „25 de ani de la căderea comunismului”.

Pe data de 21 decembrie 2014, am fost invitat şi am participat la depunerea jurământului Preşedintelui României, Klaus Werner Johannis, la Palatul Parlamentului.
În data de 22 decembrie 2014, la Palatul Cotroceni, primeşte din partea Preşedintelui României, Decoraţia „Steaua României în Grad de Cavaler”.

La data de 5 iulie 2015, Televiziunea Antena 3 i-a  acordat Diploma pentru „DEMNITATE”, pentru activitatea desfăşurată în anul 2014 şi nu numai.
În data de 11 iulie 2015, cu ocazia Zilelor Oraşului Ghimbav i se acordă Diploma de CETĂŢEAN  DE ONOARE  al oraşului.

La cel de al XXII-lea Congres al AFDPR, care a avut loc la Rm.Vâlcea în zilele de 28-29 august 2015, Preşedintele Octav Bjoza a fost reales pentru mandatul 2015-2019.

 

 

4 mai 2017

 

 

Please click here for