ASOCIAŢIA FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI
ŞI VICTIME ALE DICTATURII
DIN ROMÂNIA
A.F.D.P.R.
ASSOCIATION DES ANCIENS DETENUS POLITIQUES DE ROUMANIE
FORMER ROMANIAN POLITICAL PRISONERS ASSOCIATION
Str.Mântuleasa nr.10, 030554 Bucureşti, sector 3, ROMÂNIA, tel.fax.3172317
H O T Ă R Â R E A NR. 2
luată în ziua de vineri 16 mai 2014,
cu ocazia şedinţei reunite a CNC şi CND
Preşedintele AFDPR, inginer OCTAV BJOZA, constată şi declară şedinţa ca fiind statutară, din totalul de 52 de filiale, subfiliale şi membri CNC, au fost prezente 45, conform tabelului de semnături, anexat la prezenta (se află la Centrala AFDPR).
Având în vedere ordinea de zi comunicată şi aprobată cu unanimitate de voturi, precum şi procesul verbal încheiat în timpul şedinţei,
H O T Ă R Ă Ş T E
Art.1.- În şedinţa din 19 martie 2014, a Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor s-au reluat, după 10 luni, discuţiile pe marginea Proiectului de lege privind despăgubirile morale şi materiale acordate foştilor deţinuţi politici, deportaţi şi urmaşilor acestora, în prezenţa delegaţiei noastre, formată din: Octav Bjoza – Preşedinte, Sergiu Rizescu – Vicepreşedinte, Cornelia Fetea şi Dan Ottulescu – membri ai CNC, precum şi Petru Mirciov – Preşedintele Asociaţiei Deportaţilor din Banat în Bărăgan.
Întrucât toţi deputaţii, membri ai Comisiei Juridice prezenţi la discuţii, cu unanimitate de voturi au constatat necesitatea acordării acestor reparaţii, cât şi punerea lor în aplicare în regim de maximă urgenţă, ţinând cont de rata mare a mortalităţii, ne-au creat speranţa unei rezolvări pozitive.
Membrii CNC şi CND constatând faptul că de atunci au trecut două luni, fără a se fi mişcat ceva în acest sens, hotărăsc să se intervină cât mai energic, atât la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, cât şi la alte foruri superioare.
Răspunde: Preşedintele Octav Bjoza
Termen: imediat
Art.2.- Delegaţii prezenţi la şedinţă au respins cu unanimitate de voturi, iniţiativa PNL de a se dubla indemnizaţiile prevăzute de D L 118/1990, considerând necesară insistarea în continuare pe varianta de la articolul de mai sus (Art.1).
Art.3.- Propunerea d-lui Preşedinte Emil Constantinescu, de a întocmi o nouă variantă a PLx 244/2011, mult mai suplă şi cu pretenţii mai modeste, de a cărei votare şi promulgare s-ar fi ocupat domnia sa, a fost respinsă cu unanimitate de voturi.
Art.4.- S-a aprobat cu unanimitate de voturi, necesitatea prezenţei noastre în Secretariatul de Stat pentru Problemele Luptătorilor Anticomunişti, într-un departament distinct, condus de preşedintele Octav Bjoza.
Art.5.- Membrii CNC şi CND au aprobat cu unanimitate de voturi, ca lucrările Congresului AFDPR din acest an, să aibă loc la Piteşti, în zilele de 5-6 septembrie 2014.
Costurile de cazare şi masă pentru două zile şi două nopţi, vor fi de 200 lei pentru o persoană.
Art.6.- Materialele trimise filialelor de către d-l Dumitru Rizoaica, fost deţinut politic, discutate şi în şedinţele anterioare, au fost respinse cu unanimitate de voturi.
Art.7.- La lucrările Congresului INTER ASSO de la Bucureşti care va avea loc între 21-24 august 2014, respectiv la dezvelirea şi sfinţirea Monumentului Naţional, vor participa activ şi li se vor suporta cheltuielile de cazare şi masă de către organizatori, d-nii: Octav Bjoza – Preşedinte, Nistor Man – Vicepreşedinte, Sergiu Rizescu – Vicepreşedinte şi Teodor Stanca – Vicepreşedinte.
Preşedinţii filialelor care doresc să participe pasiv la Congres, se vor înscrie din timp la Secretariatul Centralei AFDPR, suportându-şi cheltuielile de masă şi cazare.
Art.8.- Locul în CNC al d-lui Grigore Drăghia, va fi ocupat de d-l Aurel Nichiforeanu de la Filiala AFDPR Suceava, fost membru supleant.
Art.9.- Prezenta Hotărâre va fi multiplicată în 55 de exemplare, fiind trimisă tuturor filialelor, subfilialelor şi membrilor CNC.
Răspunde: secretar Maria Dincu
Termen: imediat
Preşedinte,
Octav Bjoza
Comments are closed.