Asociaţia foştilor deţinuţi politici din România

Stimate Domnule Preşedinte

Klaus Werner Johannis

În numele foştilor deţinuţi politici, cât şi al victimelor dictaturii comuniste, adică a acelora la care Domnia Voastră, în prima zi de muncă la Palatul Cotroceni, v-aţi gândit şi exprimat cu respect şi recunoştinţă, îmi permit să vă amintesc unele lucruri care ne preocupă de multă vreme, fiind întărite ca urmare a evenimentelor din ultimele zile.

În urmă cu 55-70 de ani, ne-am sacrificat vieţile, luptând pentru libertate, dreptate, adevăr, moralitate, demnitate şi credinţă strămoşească, în timp ce Armata Roşie cotropitoare era încă în ţară.

Nu am reuşit, dar niciodată nu ne-am considerat învinşi, fiind convinşi că prin atitudinea noastră, am salvat demnitatea acestui neam.

Am sperat că Statul Român care ne-a luat pentru totdeauna libertatea, sănătatea, tinereţea, agoniseala şi multora, vieţile, ne datorează daune morale şi materiale. Ne-am înşelat amarnic, întrucât în faţa noastră a apărut un zid al inerţiei şi inepţiei format din Parlamentul şi Curtea Constituţională ale României, ambele populate, în cea mai mare parte, cu persoane venite din vechiul regim comunist sau mai apoi, de copiii sau nepoţii acestora.

Ca ultimi supravieţuitori ai temniţelor şi lagărelor de exterminare comuniste, fiind vârstnici şi bolnavi nu putem participa la manifestaţii publice în pieţe, nu mărşăluim, nu pichetăm şi nici măcar nu ne legăm cu lanţuri de gardul vreunui guvern.

Din aceste motive, considerăm că tinerii aflaţi în ultimele zile în Piaţa Universităţii, neştiind de existenţa noastră, nu ne-au trecut pe lista reprezentanţilor acestora, care au participat la discuţiile avute cu Dvs., referitoare la viitorul imediat şi de nivel mediu al acestei ţări.

Suntem convinşi că am fi fost cei mai autorizaţi să ne exprimăm un punct de vedere.

Da! Aţi avut dreptate Domnule Preşedinte!

„Corupţia ucide!” Dar n-a ucis doar zecile de tineri aflaţi în barul-discotecă „Colectiv” din Bucureşti, ci a ucis un întreg popor.

În ultimii 26 de ani, clasa politică, cu predilecţie Parlamentul, a avut politicieni care au dobândit averi ilicite ce nu pot fi justificate.

Putem afirma că Parlamentul este locul în care se „ascund la vedere” mari evazionişti, mari beneficiari ai unor inginerii notariale, unde ai răgazul 4 sau chiar 8 ani, la adăpostul imunităţii, să-ţi plasezi averea unor terţe persoane, sau să-ţi construieşti alibiuri greu de demontat de către Justiţie. Criza morală a ajuns într-un punct fără precedent.

Performanţele clasei politice privită în ansamblul ei, sunt acelea de a fi trimis România pe locul întâi în Uniunea Europeană la: tuberculoză, analfabeţi, mortalitate infantilă, sinucideri, persoane ce trăiesc sub limita sărăciei, persoane fără dinţi, familii destrămate, evaziune fiscală, jaf supra banului public, îmbogăţiţi şi dimensiuni ale averilor într-un timp relativ scurt, scăderea demografică etc.

Ne întrebăm pe bună dreptate, cine se face vinovat de toate acestea? Desigur că instituţiile statului plătite din bani publici, care aveau menirea să vegheze la respectarea legalităţii în această ţară şi anume:

• Justiţia privită în ansamblul ei, care mai bine de 20 de ani a fost legată la ochi, atât la propriu, cât şi la figurat. O justiţie care, pe lângă faptele de „drept comun” a lăsat şi criminalii care au trimis la moarte deţinuţii politici să ne râdă sub nas, beneficiind de pensii „nesimţite”. Aceeaşi Justiţie n-a sesizat că distrugerea sănătăţii şi educaţiei acestui popor, ar putea constitui un atentat la siguranţa naţională”!? Apoi: Poliţia, Curtea de Conturi, ANAF, Vama şi Serviciile secrete care, cu certitudine cunosc tot ce mişcă în ţara aceasta „râul, ramul”, au fost străine de jaful care s-a abătut asupra banului public, retrocedări, păduri etc ? Să se fi rezumat acestea doar la furnizarea selectivă de informaţii către persoane sau partide care au constituit arme letale în lupta electorală ? Este greu de crezut.

Iată, stimate Domnule Preşedinte Klaus Werner Johannis, doar câteva motive, pe care noi le considerăm că ne îndreptăţesc să venim în faţa Dvs. cu câteva propuneri şi anume:

• Revizuirea cât mai grabnică a Constituţiei, inclusiv în zona în care se face vorbire despre garantarea de către Stat a proprietăţii private (dobândite licit);
• Asemenea preşedinţiei şi parlamentarii să aibă dreptul la doar două mandate;
• Imunitatea parlamentarilor să fie valabilă doar pentru cele rostite de la tribună, nu şi pentru fărădelegile săvârşite în afara Parlamentului;
• Parlamentul României să fie mai „suplu” având două Camere, cea a Senatului cu 100 de locuri şi cea a Deputaţilor cu 300, inclusiv farsa cu redistribuirile;
• Părăsirea partidului în timpul mandatului să coincidă cu părăsirea Parlamentului. Este lipsit de demnitate să abandonezi segmentul de electorat care te-a propulsat să-l reprezinţi în Parlament;
• Candidaţii pentru Parlament să stăpânească limba română, măcar la nivel mediu;
• Titlurile universitare şi doctorate dobândite în timpul exercitării mandatelor să nu fie recunoscute. Banalizarea a atins asemenea limite, încât ai senzaţia că nu te poţi învârti de atâţia doctori în ştiinţe!;
• Salariile şi pensiile parlamentarilor să nu se raporteze la cele ale omologilor europeni, ci mai de grabă, la cele ale poporului român pe care îl reprezintă;
• Să se stabilească până la ce nivel sunt schimbaţi conducătorii de instituţii pe criterii politice;
• La formarea guvernelor, Primul Ministru să facă parte din mediul academic, iar membrii guvernului să fie tineri, din generaţia de 30-40 de ani, şcoliţi la instituţii occidentale şi care deţin funcţii de conducere în societăţi multinaţionale;
• Să se termine cu salariile „nesimţite” ale conducătorilor de regii autonome, agenţii ministeriale şi alte instituţii ale Statului, acordate pasămite pe criterii de performanţă. NB poporul român rămânând desigur, doar cu performanţa respectivilor, nu şi cu un trai mai bun;
• Justiţia la vârf, cât şi Curtea Constituţională să primească o infuzie de tinereţe, pentru a scăpa odată de relicvele din vremea comunismului „ilegitim şi criminal” pe care l-au servit cu loialitate;
• Justiţia să nu mai depună efortul de a demonstra poporului român că pedepsele sunt cu atât mai mici, cu cât furi mai mult;
• Copiii nu trebuie să sufere pentru faptele săvârşite de părinţi, cum s-a întâmplat în vremea comunismului. Dar avem voie să ne întrebăm de ce astăzi, în mai toate funcţiile foarte bine plătite sau unde se poate fura cu acte în regulă, găsim doar copiii foştilor activişti ai partidului comunist şi ai ofiţerilor Securităţii? Şi nici măcar unul al zecilor de mii de foşti deţinuţi politici!!

Desigur acest şir ar putea continua, dar, ne oprim aici.

Nutrind speranţa că măcar o parte din sugestiile noastre vor ajunge pe masa dvs. de lucru, vă asigurăm Domnule Preşedinte, Klaus Werner Johannis, de aleasa noastră preţuire,

Preşedinte al AFDPR

Octav Bjoza

10 Noiembrie 2015