Cine este preşedintele AFDPR?

S-a născut la 11 august 1938, în municipiul Iaşi, fiul lui Ioan şi al Georgetei, de naţionalitate română şi religie ortodoxă. Din anii 1941-42 se stabileşte cu familia în zona Braşov, tatăl fiind CFR-ist.
Este absolvent al Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov (1956). Între anii 1957-58 îl găsim student al Facultăţii de Geografie-Geologie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

La finele anului I, după ultimul examen, pe 25 iunie 1958, a fost exmatriculat şi arestat de Securitatea din Iaşi. Între anii 1956-1958 a făcut parte împreună cu alţi 14 elevi, studenţi şi muncitori din organizaţia anticomunistă „Garda Tineretului Român” din Braşov, care avea drept scop „înlăturarea regimului democrat popular din ţara noastră pe calea violenţei”.

La Iaşi este anchetat de cpt. David Isidor si de către lt. maj. Gaşparovici Eugen, apoi foarte scurt la Securitatea URANUS din Bucureşti de către cpt. GheorgheEnoiu şi în final la Securitatea din Braşov de către lt. maj. Traian Urzică şi mr. Stelian Alexandrescu.

A fost judecat de către Tribunalul Militar Braşov la data de 10 octombrie 1958 şi condamnat la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii, prin sentinţa nr. 672/10.10.1958  pentru delictul  crimă  de uneltire împotriva ordinii sociale. Preşedintele completului de judecată a fost faimosul maior de justiţie Dragoş Cojocaru, cel care a trimis la moarte loturile de luptători anticomunişti ale maiorului Nicolae Dabija, Ion Gavrilă Ogoranu şi altele.

Pedepsele fiind exagerat de mari, în comparaţie cu faptele comise, la 09 februarie 1962, prin decizia nr. 34 a Tribunalului Suprem al Republicii Populare Române (RPR) – Colegiul Militar, admite recursul declarat de Procurorul General al RPR, casează sentinţa de mai sus şi îl condamnă la 4 ani temniţă grea. A trecut prin închisorile: Codlea, Gherla, Galaţi, Brăila, Văcăreşti şi Jilava, prin lagărele de muncă din Balta Brăilei de la Strâmba, Stoieneşti şi Salcia, precum şi cele din Delta Dunării ca Bacul „4” şi Periprava – Secţia Grindu de unde a fost eliberat la 23 iunie 1962.

S-a căsătorit imediat cu prietena Carmen Sireteanu care l-a aşteptat cei 4 ani, cu care va avea un fiu, pe Mircea.
A fost împiedicat să reia studiile superioare. De nevoie, împreună cu soţia, urmează cursurile unei şcoli tehnice postliceale de instalaţii pentru construcţii civile şi industriale (curs de zi de 3 ani), între anii 1962-1965.
După ce din anul 1965 s-a permis reluarea cursurilor superioare, în 1966 dă examen de admitere şi intră la Facultatea de Electromecanică din cadrul Universităţii din Braşov, pe care a absolvit-o în anul 1972.

A fost salariat la două întreprinderi:
– Trustul de Instalaţii şi Montaje Braşov (1965-1972)
– Trustul Electromontaj Bucureşti – Şantierul Braşov (1972-1992), de unde s-a pensionat la limită de vârstă.

Consecinţe ale detenţiei politice:
– tatăl, Bjoza Ioan este arestat şi reţinut de Securitate timp de 5 luni şi îşi va pierde serviciul avut pentru totdeauna (octombrie 1958 – martie 1959);
– mama, Bjoza Georgeta, contabilă, dată afară din serviciu, iar după un an, reprimită  ca muncitor necalificat (încărcător manual de cărămidă în vagoanele Căilor Ferate Române -CFR) ;
– pierderea terenului şi a casei părinteşti din municipiul Iaşi, familia fiind terorizată psihic, este „obligată” să le doneze statului. Era în anul 1978, când secretar al Partidului Comunist al judeţului Iaşi era Ion Iliescu;
– imposibilitatea promovării în serviciu;
– nu a primit locuinţă din fondul de stat;
– nu i s-a permis plecarea la muncă în ţări arabe şi în excursie în ţări occidentale;
– unicul fiu, Mircea, a reuşit la Liceul de Marină din Constanţa, dar după 2 luni este exmatriculat din cauza dosarului tatălui (figurează retras la cerere!!!) s-a îmbolnăvit psihic, peste mai mulţi ani, de diabet, moare la 42 de ani, lăsând în urmă doi copii, orfani de ambii părinţi;
– printr-o reţea de informatori, prieteni apropiaţi, Securitatea l-a urmărit de la eliberare până în 1989.

Alte precizări:
– nu a fost membru al Partidului Comunist Român;
– în decembrie 1989, este ales cu unanimitate de voturi, de către salariaţii Electromontaj Braşov,   preşedinte al Frontului Salvării Naţionale, funcţie exerciată până în momentul în care îşi dă seama că « salvarea” se referea la activiştii de partid, securişti şi miliţieni;
– este membru fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei pentru Adevărul Revoluţiei din Decembrie 1989 (APAR) din Braşov, înfiinţată la începutul anilor 1990;
– în Caietele Revoluţiei nr.4-5/2010, editate de Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, la  pagina 113 este consemnat: „Octav Bjoza este participant direct la Revoluţia din Decembrie 1989, fiind primul braşovean care a pătruns în sediul Securităţii Statului din Braşov. Nu a solicitat ulterior certificat de revoluţionar;
– nu a colaborat cu Securitatea, în conformitate cu decizia nr.28/19.03.2002 dată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS);
– posedă decizia nr. 4264/27.11.2003, privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă;
– cetăţean de onoare al municipiului Braşov din anul 1999;
– DIPLOMĂ de excelenţă din partea prefectului judeţului Braşov – 2004;
– CAVALER AL CETĂŢII, declarat de presa braşoveană în anul 2006;
– În data de 18 decembrie 2006, invitat de către preşedintele Traian Băsescu în Parlamentul României, cu oazia condamnării comunismului de către acesta, ca fiind un regim ilegitim şi criminal.
– MEMBRU DE ONOARE al ASOCIAŢIEI « 21 DECEMBRIE 1989 » – Bucureşti;
– MEMBRU al PREZIDIULUI de CONDUCERE AL INTER ASSO (ASOCIAŢIA INTER-NAŢIONALĂ A FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI din fostele ţări comuniste) din anul 2010;
– Pe 23 octombrie 2011, primeste de la Majestatea Sa Regele Mihai I, medalia aniversară de 90 de ani de varstă;
– Alte diplome obţinute la învăţătură şi activităţi sportive.

Între anii 1992 – 2000, a desfăşurat o intensă activitate în cadrul Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD) Braşov, a cărui membru a fost, deţinând funcţii ca: preşedinte al Senatului, membru în Comitetul şi Biroul de conducere al judeţului. În aceeaşi perioadă a fost consilier PNŢCD în Consiliul local al comunei Ghimbav. Între 1994-1996, a fost viceprimar al aceleiaşi comune.

Sesizează conducerea centrală de faptul că în partid erau reprezentaţi la vârf de persoane de o slabă factură morală. Nu i se dă crezare şi drept urmare îşi dă demisia din PNTCD. Nu va mai face parte din nici un partid politic, dorind să-şi păstreze echidistanţa faţă de toate formaţiunile politice, dedicându-şi toate forţele în folosul membrilor AFDPR.

În cadrul AFDP Braşov a deţinut următoarele funcţii:
-1990 – 2001, membru în Comitetul de conducere;
-2001 – 2006, vicepreşedinte;
-2006 – 2009, preşedinte.

Aici, la Filiala Braşov, a organizat de-a lungul anilor numeroase lansări de carte, simpozioane, comemorări, expoziţii tematice, deplasări la obiective legate de lupta şi suferinţa deţinuţilor politici şi ceea ce este mai important a conferenţiat, prezentând documente, fotografii şi obiecte care au aparţinut unor luptători anticomunişti în faţa a peste 4500 de elevi, studenţi şi profesori de istorie, începând din anul 2001 până azi.

Este autorul următoarelor cărţi:

•  GARDA TINERETULUI ROMÂN, (Istoria unei organizaţii anticomuniste, 1956-1958), Editura Transilvania Expres – Braşov, ed. I – 1998, ed. II – 2008 şi ed. III 2010 (revăzută şi completată) ;
•  VICTIME ŞI CĂLĂI, vol. I, Editura Transilvania Expres – Braşov, 2010 ;
•  OCTAV BJOZA ÎN MASS MEDIA volumele I şi II, Editura Transilvania Expres – Braşov, 2010.
•  De asemenea, a prefaţat şi tradus în trei limbi străine ALBUMULIMAGINI DIN GULAGUL ROMÂNESC de RADU BERCEA, Editura Transilvania Expres, 2010.

După moartea regretatului Constantin Ticu Dumitrescu, în decembrie 2008, a fost ales de către Consiliul Naţional Director al AFDPR ca preşedinte interimar, funcţie îndeplinită până la Congresul al XVI –lea, de la Mamaia, din zilele de 17-18 septembrie 2009, dată la care a fost ales ca preşedinte pentru o durată de doi ani, perioadă rămasă până la Congresul din septembrie  2011, când a fost reales pentru mandatul 2011-2015.

În data de 26 ianuarie 2012, Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, d-na Sulfina Barbu, numeşte pe Preşedintele AFDPR Octav Bjoza, Ambasador onorific al României în Uniunea Europeană, alături de doamnele Iolanda Balaş şi Sofia Vicoveanca, pentru anul 2012, declarat „An al îmbătrânirii active şi al bunelor relaţii dintre generaţii”.

Reactualizat – 14.03.2012