NOTĂ

Având în vedere că, în ultimul timp, s-au creat discuții cu privire la o serie de proiecte legislative prin care se urmărește îmbunătățirea prevederilor DL nr. 118/1990, prezentăm în cele ce urmează textul Adresei SSRML nr. 18/2719 din 05.03.2021, înaintată de domnul Subsecretar de Stat al SSRML și Președinte AFDPR Octav BJOZA către domnul Secretar de Stat Nini SĂPUNARU – Departamentul pentru Relația cu Parlamentul, Secretariatul General al Guvernului, ce se referă la unele probleme legate de proiectul legislativ B39/2021 (pentru care s-a solicitat punctul de vedere al Guvernului).

Nr. 18/2719/05.03.2021

Stimate domnule Secretar de Stat

Nini SĂPUNARU,

Subsemnatul Octav BJOZA, Subsecretar de Stat în Guvernul României – Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989 (SSRML) – Departamentul pentru Luptători în Rezistenţa Anticomunistă, Preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România (AFDPR), membru al Comitetului Internaţional de Conducere al Organizaţiei Internaţionale a Foştilor Deţinuţi Politici (INTER ASSO), vă supun atenției următoarele:

La data de 16.02.2021, a fost depusă la Senatul României, în calitate de primă Cameră sesizată, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate în străinătate, ori constituite în prizonieri, înregistrată cu nr. B39/2021 și inițiată de domnul deputat PNL Florin-Claudiu ROMAN. Actualmente, această inițiativă legislativă (înregistrată inițial la Camera Deputaților cu nr. BP47/2021, iar mai apoi la Senatul României ca B39/2021) a fost trimisă, la data de 22.02.2021, pentru avize la Consiliul Economic și Social și la Consiliul Economic din Senat (termen pentru aviz – 24.03.2021), respectiv, la aceeași dată, pentru punct de vedere la Guvern.

Desigur, salutăm orice inițiativă legislativă menită să îmbunătățească prevederile DL nr. 118/2020, mai ales când este vorba de copiii noștri, ce reprezintă, de fapt, fiii și fiicele tuturor persoanelor persecutate politic de către regimul comunist „ilegitim și criminal” din România. Totuși, din lectura proiectului legislativ B39/2021, aflăm cu stupoare că, pe lângă unele prevederi confuze în textul propunerii legislative sus-menționate, inițiatorul afirmă, în expunerea de motive, încă de la început, că acest proiect a fost elaborat și prin luarea în considerare a „(…) punctelor de vedere ale Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, care susțin că reprezintă la momentul actual și interesele celorlalte categorii de persecutați politic”.

Față de această afirmație, subliniem, pe de-o parte, că inițiatorul, domnul deputat Florin ROMAN, nu a consultat sub nicio formă AFDPR la elaborarea acestei propuneri legislative, pentru obținerea unor puncte de vedere (rezultatul fiind astfel introducerea unor prevederi neclare în cadrul B39/2021), iar pe de altă parte, că noi, AFDPR, nu „susținem că reprezentăm”, ci chiar îi reprezentăm pe toți cei care simbolizează, în prezent, moralitatea, demnitatea și suferința poporului român, fiind îndreptățiți să ne pronunțăm în numele acestora, inclusiv prin funcția de demnitate publică, de Subsecretar de Stat în Guvernul României!

Drept urmare, întrucât pentru B39/2021 s-a solicitat deja punctul de vedere al Guvernului, vă rugăm să luați în considerare că noi nu susținem această inițiativă legislativă!

Dimpotrivă, tocmai pentru a îndrepta inechitățile din Decretul-lege nr. 118/1990, la care de această dată se referă cu justețe autorul propunerii legislative B39/2021, amplificate odată cu apariția Legii nr. 232/2020, ne-am exprimat acordul asupra altei propuneri legislative, inițiate de domnul deputat PNL Daniel GHEORGHE, care ține cont în totalitate de punctul nostru de vedere avizat și care, sub nr. B77/2021, se află, la data redactării prezentei, depusă la Biroul Permanent al Camerei Deputaților și supusă analizei acestui for.

Spre informarea dumneavoastră, vă invităm, domnule Secretar de Stat Nini SĂPUNARU, să evaluați personal cele două inițiative legislative, care sunt disponibile la adresele de internet de mai jos:

  1. BP47/2021 sau B39/2021, inițiat de domnul deputat Florin-Claudiu ROMAN:

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=19160

  1. BP77/2021, inițiat de domnul deputat Andrei Daniel GHEORGHE:

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=19183

 

Cu aleasă prețuire,

Subsecretar de Stat și

Președinte al AFDPR

Octav BJOZA

Comments are closed.
Please click here for