ASOCIAŢIA FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI DIN ROMÂNIA
A.F.D.P.R.
ASSOCIATION DES ANCIENS DETENUS POLITIQUES DE ROUMANIE
FORMER ROMANIAN POLITICAL PRISONERS ASSOCIATION
Str.Mântuleasa nr.10, 70087 Bucureşti, sector 3, ROMÂNIA, tel.fax.3172317
Nr. 131/03.12.2013
COMITETUL NAŢIONAL DE CONDUCERE al ASOCIAŢIEI FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI ŞI VICTIME ALE DICTATURII DIN ROMÂNIA (AFDPR) anunţă că joi, 5 dec.2013, se împlinesc 5 ani de la moartea regretatului nostru Constantin Ticu Dumitrescu, care timp de aproape 18 ani ne –a fost preşedinte.
A fost senator în Parlamentul României, membru fondator şi preşedinte al INTER ASSO ( ASOCIAŢIA INTERNAŢIONALĂ A FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI din fostele ţări comuniste), membru în conducerea CNSAS şi iniţiator al mai multor legi, cum au fost:
– DL 118/1990;
– Legea deconspirării ofiţerilor de securitate care au făcut poliţie politică şi a colaboratorilor acestora;
– Legea lustraţiei şi altele.
Pentru noi, şi nu numai, este un prilej de aducere aminte şi comemorare.
Ca în fiecare an, Preşedintele AFDPR Octav Bjoza, şi la parastasul de sâmbătă, 30 nov.2013, a depus o coroană de flori pe mormântul lui, din comuna Olari, jud. Prahova.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Comments are closed.