ASOCIAŢIA FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI
ŞI VICTIME ALE DICTATURII
DIN ROMÂNIA
A.F.D.P.R.
ASSOCIATION DES ANCIENS DETENUS POLITIQUES DE ROUMANIE
FORMER ROMANIAN POLITICAL PRISONERS ASSOCIATION
Str.Mântuleasa nr.10, 030554 Bucureşti, sector 3, ROMÂNIA, tel.fax.3172317
Nr.64/12.10.2015
C ă t r e
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR
COMISIA PENTRU INVĂŢĂMÂNT,
ŞTIINŢĂ, TINERET ŞI SPORT
Domnului Preşedinte DIACONU ADRIAN-NICOLAE
Comitetul de conducere al AFDPR a aflat cu stupoare despre proiectul de lege pe care Senatul României l-a adoptat în ședința din 22 septembrie 2015, care prevede construirea unui monument reprezentând o cruce înaltă de circa 27-28 m. amplasată în Piaţa Universităţii.
Suntem convinşi că nu s-ar încadra în ambientul arhitectural al zonei respective.
Oricum, acest monument nu ar avea nici o legătură cu noi și mai mult decât atât, avem monumentul nostru intitulat „ARIPI”, autor fiind maestrul sculptor, domnul Mihai Buculei, la care se lucrează scriptic și fizic de 16 ani, acesta fiind finalizat de mai bine de o lună aflându-se în incinta întreprinderii constructoare “SC ELECTROMECANICA SA” din Ploiești.
Monumentul va fi dezvelit și sfințit în acest an (2015), în Piaţa Presei Libere unde fundaţia acestuia este executată.
În ceea ce privește înființarea unui „Muzeu al Totalitarismului”, vă facem cunoscut că nu agreem nici denumirea și nici locația bănuită de noi.
Noi cerem cu fermitate transformarea cât mai grabnică a Fortului „13” Jilava în muzeu, cu cheltuieli minime de consolidare și cale de acces separată,
precum și construirea în exterior a unei clădiri noi, „Memorialul Crimelor Comunismului”, care să cuprindă bibliotecă de memorialistică, documentare, săli de proiecție, conferințe și studiu, expoziții permanente și temporare etc.
Avem în vedere și accesarea de fonduri europene.
Mai precizăm că pentru demararea și finalizarea celor trei obiective monument, muzeu și memorial, avem încheiate de mai mulți ani, protocoale de colaborare cu Fundația Română pentru Democrație și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, care ne-au sprijinit și ne vor sprijini în continuare, la modul cel mai concret.
În concluzie, vă rugăm să nu aprobaţi respectivul proiect de lege!
Cu deosebită stimă,
PREŞEDINTE
Comments are closed.