Adresă către Ministerul Finanţelor Publice

ASOCIAŢIA  FOŞTILOR  DEŢINUŢI  POLITICI  DIN  ROMÂNIA
A.F.D.P.R.
ASSOCIATION  DES  ANCIENS  DETENUS  POLITIQUES  DE  ROUMANIE
FORMER  ROMANIAN  POLITICAL  PRISONERS  ASSOCIATION
Str.Mântuleasa nr.10, 70087 Bucureşti, sector 3, ROMÂNIA, tel.fax.3172317
Bucureşti, 22.02.2012                                                       Nr. 23

C ă t r e,
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
Stimate Domnule Ministru
BOGDAN ALEXANDRU DRĂGOI

Foştii deţinuţi politici şi alte victime ale dictaturii comuniste, au constituit şi constituie o categorie socială greu de acceptat de majoritatea celor ce s-au perindat la putere după evenimentele din decembrie 1989.

Să se fi uitat că noi am fost aceia care prin atitudinea noastră fermă, am salvat demnitatea acestui neam atât de încercat?
Să se fi uitat că în urmă cu 50-67 de ani, Statul Român ne-a trimis la moarte luându-ne pentru totdeauna: libertatea, sănătatea, tinereţea şi nu de puţine ori chiar viaţa?
Să se fi uitat că ne-a confiscat averile?
Să se fi uitat că bătuţi, flămânzi şi înlănţuiţi am prestat munci silnice la Canalul Dunărea – Marea Neagră, la minele de plumb de la Nistru, Cavnic şi Baia Sprie, la diguri de pământ în Balta Brăilei, la canale de irigaţii, la recoltat stuf în Delta Dunării şi altele?
Să se fi uitat că am fost marginalizaţi şi urmăriţi de Securitate toată viaţa până în decembrie 1989?
Desigur că da! Altfel nu s-ar explica totalul dispreţ pe care îl manifestă reprezentanţii Statului Român faţă de noi!

Precizez aici faptul că am găsit numeroşi OAMENI de bine în Parlamentul României, dar ei au fost şi sunt în minoritate chiar în formaţiunile lor politice.
Ştiaţi că indemnizaţia medie lunară pe cap de beneficiar al DL 118/1990 este de 400 lei, fiind în continuă scădere? În timp ce a unui beneficiar al L 341/2004 este de 2.400 lei, fiind în continuă creştere?
Ştiaţi că nouă ni s-au luat pământul, casele, iar lor li s-au dat?
De ce această tratare discriminatorie a unor luptători anticomunişti, aflaţi de aceeaşi parte a baricadei?
DL 118/1990 ne asigură doar un trai decent din punct de vedere social, având un caracter viager!

Ce lăsăm noi copiilor şi nepoţilor noştri? „O casă sau datorii?” După cum se întreba Preşedintele Băsescu. Cu certitudine ei vor rămâne doar cu lacrimile şi durerea din anii de aşteptare a întoarcerii „epavelor” noastre acasă, din detenţie!

Încă din 1990, convinşi fiind că fără MORALĂ nu vom realiza mare lucru în această ţară, ne-am imaginat trei legi:
–       Legea desconspirării ofiţerilor de securitate (care au făcut poliţie politică) şi a colaboratorilor acestora;
–       Legea lustraţiei şi
–       Legea 221/2009, care ne oferea posibilitatea de a da Statul Român în judecată şi a cere despăgubiri morale.

Cum ţara nu avea şi nu are nevoie de jaloane morale, ultimele două au fost promulgate după mai bine de 20 de ani. Mai mult decât atât, toate trei au fost declarate neconstituţionale!

Această atitudine a autorităţilor Statului Român, demonstrează cu prisosinţă de ce majoritatea populaţiei trăieşte azi sub limita sărăciei.

De mai bine de un an, la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, se află în aşteptarea avizului favorabil al Ministerului Finanţelor Publice, un nou proiect de lege (fosta L 221/2009, revizuită spre a deveni constituţională), ce ne priveşte în mod direct pe noi, foştii deţinuţi politici şi deportaţi.

Iată cum în loc de respect şi de ce nu, recunoştinţă, ne „bucurăm” în ultimii 2-3 ani de totalul dispreţ al autorităţilor Statului.

Când este vorba de istorie, noi nu am existat mai deloc, dar când trebuie să ni se facă unele reparaţii materiale nu se poate pentru că nu-i de unde şi suntem prea mulţi!!

Mai mult decât atât, după spusele Primului Ministru Boc care aprecia la un moment dat (OUG 62/2010) lupta şi suferinţa noastră la maximum 10.000 de euro, adică la salariul unui „nesimţit” pe lună. Este revoltător!

Oricum, noi vă asigurăm că nu ne vom lega cu lanţuri de gardul guvernului, nu vom declara greva foamei şi nici nu ne vom dat foc. Vârsta, bolile şi mai ales statutul de fost deţinut politic nu ne permit acest lucru. În schimb, voi face cunoscut tuturor forurilor internaţionale, modul în care suntem trataţi.

În încheiere, vă rog să comunicaţi Parlamentului României – Camerei Deputaţilor – Comisiei Juridice, punctul de vedere al Ministerului Finanţelor Publice şi dacă se poate, înainte de „ieşirea noastră din sistem pe cale naturală”.

Cu mulţumiri,
Preşedinte,
Ing.  Octav Bjoza

Comments are closed.
Please click here for