Către: Doamna Gabriela Firea/ Primăria Municipiului Bucureşti
Funcție, instituție: Primarul Municipiului Bucureşti, Primăria Municipiului Bucureşti
Adresă: Splaiul Independenţei nr. 291-293, sector 6, Bucureşti
Spre ştiinţă: Domnului Daniel Tudorache / Primăria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti
Funcție, instituție: Primarul Sectorului 1, Primăria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti
Adresă: Bd. Banu Manta nr. 9, sector 1, Bucureşti
Data: 10.06.2020
Stimată doamnă Primar al Municipiului Bucureşti
Gabriela FIREA,
Subsemnatul Octav BJOZA, Subsecretar de Stat în Guvernul României cu problemele luptătorilor din rezistenţa anticomunistă şi Preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR), vă rog respectuos să aveţi amabilitatea de a ne sprijini în rezolvarea unor probleme legate de Monumentul Naţional „Aripi”, amplasat în Piaţa Presei Libere.
Monumentul este opera maestrului Mihai Buculei, Congresul Internaţional al Foştilor Deţinuţi Politici (Inter Asso) considerându-l ca fiind cel mai frumos şi reprezentativ monument din ţările foste comuniste.
Din păcate, Monumentul „Aripi” se regăseşte în prezent astfel:
- Iluminat necorespunzător. Reflectoare de mică putere, lucru sesizat şi de turiştii din străinătate;
- Când te deplasezi pe B-dul Kiseleff, dinspre Arcul de Triumf spre Monumentul „Aripi”, în loc să-l vezi în măreţia lui, eşti deranjat de:
- toaletarea necorespunzătoare a copacilor;
- mascarea sa pe verticală, în zona centrală, de către trei stâlpi de iluminat public. Primăria Municipiului Bucureşti ne-a răspuns că nu este posibilă reamplasarea acestora. A masca un astfel de obiectiv, a cărui valoare este de 3,5 milioane de euro, cu trei stâlpi de iluminat, este de neimaginat!
- Introducerea în circuitul turistic al Capitalei, prin intermediul autocarelor deschise City Tour ale STB (cu capăt de linie chiar în Piaţa Presei Libere), şi prezentarea de către ghidul digital a Monumentului „Aripi”, în mai multe limbi de circulaţie internaţională.
- Întrucât movila acoperită cu gazon constituie loc de plajă vara, iar iarna este loc de săniuş, vă rugăm să aveţi în vedere asigurarea pazei obiectivului.
O ruşine pentru Capitala României este faptul că pe fundalul Monumentului „Aripi” vedem reclame imense luminoase, afişate pe faţada unei clădiri monumentale (Casa Presei Libere), ca şi o „măţăraie” de cabluri electrice şi de transmisiuni, atârnate pe faţada aceleiaşi clădiri! Chiar nu pot fi pozate în canale vizitabile şi să se efectueze ridicarea lor pe verticală, printr-o mască?
Problemele semnalate reclamă urgenţă, întrucât aşteptăm o delegaţie din Statele Unite ale Americii şi Germania, iar membrii acesteia vor dori să viziteze Monumentul „Aripi” din Piaţa Presei Libere.
În speranţa că vom găsi înţelegerea şi rezolvarea problemelor semnalate, vă asigurăm de aleasa noastră preţuire.
Subsecretar de Stat şi
Preşedinte al AFDPR
Octav BJOZA
Întocmit: Ion-Cosmin DINCU
Funcție, grad: inspector de specialitate IA
Telefon: 0213198626/27 int. 104
E-mail: cosmin.dincu@sspr.gov.ro
Comments are closed.