C ă t r e,
FUNDAȚIA ROMÂNA PENTRU DEMOCRAȚIE
Domnului Președinte Emil Constantinescu
Comitetul Național de Conducere și Consiliul Național Director ale Asociației Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România (AFDPR), întrunite în ședință comună in ziua de 04.08.2015, mulțumesc Domnului EMIL CONSTANTINESCU, Președintele României (1996-2000) și Președinte al Fundației Române pentru Democrație, pentru sprijinul nemijlocit acordat în rezolvarea favorabilă a demersurilor întreprinse de noi la instituţiile Statului (Parlament, Guvern, Primăria Generală a Capitalei și altele).
Ne referim la :
– dublarea indemnizației beneficiarilor D.L.nr.118/1990, începând cu data de 1 iulie 2015;
– urmărirea permanentă a finanțării și executării lucrărilor la Monumentul Național al Luptătorilor Anticomuniști;
– transformarea Fortului „13” Jilava într-un Memorial al Victimelor Comunismului;
– înființarea Departamentului pentru Luptători în Rezistenţa Anticomunistă în cadrul Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989;
– scutirea de la plata chiriei pentru terenul și casa (sediul AFDPR), din strada Mântuleasa, nr.10, sector 3, București.
Vă mulţumim domnule Preşedinte şi vă asigurăm
de respectul şi preţuirea noastră,
PREȘEDINTE AFDPR
Octav Bjoza
Comments are closed.