COMUNICAT

Conducerea AFDPR, ţinând cont de părerea unanimă a celor 242 de delegaţi ai celui de al XXII-lea Congres, îşi exprimă solidaritatea cu d-l Radu Preda, Preşedintele Executiv al IICCMER, subliniind buna colaborare de până acum, susţinându-l în toate demersurile aflate în desfășurare cum ar fi:

 

  • Amendarea în regim de urgenţă a Legii nr. 217/2015, în sensul eliminării ambiguităţilor, precum şi a posibilităţii ca anumite articole să fie interpretate abuziv şi introducerea în aceeaşi lege a condamnării comunismului ca fiind un regim „criminal şi ilegitim”;

 

  • Identificarea şi continuarea trimiterii în faţa instanţelor de judecată a celor ce s-au făcut vinovaţi de crime săvârşite asupra luptătorilor anticomunişti;

 

  • Continuarea investigațiilor având drept finalitate recuperarea probelor crimelor comunismului în țara noastră;

 

  • Continuarea programului amplu de adunare a mărturiilor de istorie orală, informarea tinerei generații prin conferințe, concursuri, şcoli de vară, simpozioane etc.;

 

  • Urgentarea și continuarea demersurilor în vederea înființării, la București, a unui Muzeu al Crimelor Comunismului din România (MCCR), un proiect care ar trebui să fie transpartinic și să ilustreze comunicarea nemijlocită dintre clasa politică și societatea civilă.

 

 

Pentru toate acestea, îi mulţumim dlui Preda și echipei sale de la IICCMER.

 

Preşedinte AFDPR,

Octav Bjoza

 

Comments are closed.
Please click here for