ASOCIAŢIA  FOŞTILOR  DEŢINUŢI  POLITICI  DIN  ROMÂNIA
A.F.D.P.R.
ASSOCIATION  DES  ANCIENS  DETENUS  POLITIQUES  DE  ROUMANIE
FORMER  ROMANIAN  POLITICAL  PRISONERS  ASSOCIATION
Str.Mântuleasa nr.10, 70087 Bucureşti, sector 3, ROMÂNIA, tel.fax.3172317
Nr. 43 / 09.04.2013
Catre,
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII

Ref. dosar 2/2013
T: 15.04.2013
Recursul promovat de Ministerul Public sub nr.2/8.02.2013
VIZAND- „interpretarea şi aplicarea în mod unitar a dispoziţiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea 221/2009”.
Doamnei Presedinte a ICCJ
Onoratilor membri ai completului desemnati sa judece Recursul in Interesul Legii,
Subscrisa ASOCIATIA FOSTILOR DETINUTI POLITICI DIN ROMANIA, cu sediul în Bucureşti, str. Mântuleasa nr. 10, 70087, Bucureşti, Sector 3, România  prin presedinte OCTAV BJOZA,
formulăm, în temeiul dispoziţiilor art. 51 şi următorele
CERERE   DE   INTERVENŢIE ÎN
INTERESUL PETENTULUI
respectiv al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Potrivit legii, art. 51 Cpr.civ., cererea de intervenţie în interesul uneia din părţi se poate face chiar înaintea instanţei de recurs. Prin urmare, sub acest aspect, cererea este admisibilă.
Normele procesual civile – art. 54 – prevăd că în intervenţia făcutăîn interesul uneia dintre părţi, cel ce intervine poate face orice act de procedură care nu este potrivnic interesului părţii în folosul căreia intervine.
Partea în cauză este Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Interesul vizat în prezenta procedură este unul eminamente public, respectiv interpretarea şi aplicarea în mod unitar a dispoziţiilor art. 5 alin. 1 lit. B din Legea 221/2009, modificată şi completată.
În această idee, cât timp prezenta cerere urmăreşte exact acest  aspect, al stabilirii dacă este necesară o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru interpretarea şi aplicarea unitară a legii, respectiv în caz afirmativ, care este interpretarea în litera şi spiritul legii ce se impune a fi adoptată prin Decizia în Recurs în interesul legii, cererea noastră îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu.
În cazul admiterii cererii, potrivit legii art. 330 ind. 6, alin. 5 C.pr.civ. „în vederea întocmirii raportului, Preşedintele Completului poate solicita unor specialişti recunoscuţi opinia scrisă asupra problemelor de drept soluţionate diferit”.

Facem dovada prin actele anexate că subscrisa am şi solicitat unor „specialişti ai dreptului” opinii vis-a-vis de chestiunea de drept dezbătută.
Din cei trei Profesori de drept cărora le-am solicitat opinia, doar unul singur ne-a comunicat punctul său de vedere.
Apreciem că este util, chiar necesar, a se solicita şi celorlalte două persoane interpelate de noi să-şi exprime opinia, sau chiar să fie solicitate puncte de vedere de la alţi profesionişti ai dreptului, recunoscuţi în materia dreptului civil /constituţional.

Chiar în situaţia în care nu veţi considera admisibilă în principiu cererea noastră, vă solicităm să primiţi prezentul

MEMORIU
prin care ne exprimam punctul de vedere referitor la argumentele care stau la baza promovarii Recursului in interesul legii cu nr.2/8.02.2013, in concret a solicitarii de interpretare a dispozitiilor “art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, modificată şi completată, în referire la bunurile confiscate prin hotărâri de condamnare sau ca efect al măsurilor administrative cu caracter politic, ce pot fi restituite prin echivalent”.
Apreciem ca, modalitatea de interpretare a dispozitiilor art.5 alin.1 lit.b din Legea 221/2009 modificata si completata considerata a fi in litera si spiritul legii de reprezentantul Ministerului Public, respectiv sensul in care vi se solicita sa asigurati interpretarea si aplicarea unitara a legii in aceasta chestiune de drept, in masura admiterii cererii, ar conduce la incalcarea dispozitiilor constitutionale ce consacra principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat – art. 1 :
“(4)Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.
(5)În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.”
Printr-o astfel de solutie, Inalta Curte ar face nu doar o interpretare a legii, ci ar realiza in concret o modificare a dispozitiei legale prin adaugari la textul legii.

In masura insusirii punctului de vedere emis de Ministerul Public, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar adopta o norma juridica prin depasirea limitelor de competenta rezervate exclusiv instantei supreme si implicit ar patrunde  intr-o zona atribuita autoritatilor statului – legislativului şi cu titlu de excepţie executivului – ce pot adopta norme de drept.
In sustinerea punctului nostru de vedere avem ca punct de pornire dispozitiile regasite in CONSTITUTIA ROMANIEI unde la Art. 126: Instanţele judecătoreşti- se stabileste ca
“(1)Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
(2)Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
(3)Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.”
Dispozitiile art. 329 din Codul de procedura civila definesc scopul promovarii unui recurs in interesul legii, respectiv asigurarea interpretarii si aplicarii unitare a legii de catre toate instantele judecatoresti, in masura in care problema de drept ce formeaza obiectul judecatii a fost solutionata diferit prin hotarari judecatoresti irevocabile.

Potrivit textului de lege supus analizei si interpretarii instantei supreme art.5 din Legea 221/2009 forma la zi, alin.1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
b)acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare;
Prin recursul promovat Ministerul Public solicita instantei supreme “admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care să asiguraţi interpretarea şi aplicarea unitară a legii ,
in sensul ca,
în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleaşi categorii de bunuri care fac obiectul reglementării actelor normative speciale de reparaţie, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obţinut deja o reparaţie.”
Se solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a unor opinii jurisprudentiale, interpretarea in sensul limitarii obiectului dispozitiei legale la o anumita categorie de bunuri, prin adaugari la textul de lege supus interpretarii.
Legiuitorul a stabilit prin textul de lege supus atentiei, ca pot solicita despagubiri constand in echivalentul bunurilor confiscate persoanele- care au suferit condamnari sau masuri administrative cu caracter politic in temeiul carora le-au fost confiscate bunurile, cu conditia ca aceste bunuri sa nu le fi fost restituite sau sa nu fi obtinut despagubiri prin echivalent. Sensul acestor dispozitii este evitarea unei duble reparatii pentru aceeasi paguba.
Apreciem ca, in masura in care intentia legiuitorului ar fi fost in sensul de a se putea obtine doar contravaloarea bunurilor imobile obiect al Legii 10/2001 si nerestituite sau pentru care nu s-au obtinut despagubiri pana la data intrarii in vigoare a legii, ar fi facut o mentiune expresa in acest sens, limitand prin prevederi clare obiectul legii la bunuri imobile confiscate si nerestituite in temeiul Legii 10/2001.
Pe de alta parte, avem baza juridica in temeiul careia exista si in prezent posibilitatea interpretarii dispozitiei legale ce a condus la lipsa unui punct de vedere unitar in practica instantelor, nefiind deci necesara si obligatorie interventia Inaltei Curti.
Legea 24/2000 republicata- privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, defineste si creeaza in cuprinsul art.69 posibilitatea Interpretarii Legale a actului normativ, astfel potrivit textului de lege “(1)Intervenţiile legislative pentru clarificarea sensului unor norme legale se realizează printr-un act normativ interpretativ de acelaşi nivel cu actul vizat, prin dispoziţii interpretative cuprinse într-un nou act normativ sau prin modificarea dispoziţiei al cărui sens trebuie clarificat.
(2)Interpretarea legală intervenită potrivit alin. (1) poate confirma sau, după caz, infirma ori modifica interpretările judiciare, arbitrale sau administrative, adoptate până la acea dată, cu respectarea drepturilor câştigate.”
In masura in care cei interesati – Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor sau Ministerul Public – s-ar adresa emitentului dispozitiei legale neclare cu cereri de clarificare a sensului actului normativ, s-ar obtine acelas rezultat cu cel scontat la momentul promovarii cererii de recurs in interesul legii, sigur in aceste conditii ar fi respectat si principiul constitutional al separatiei puterilor in stat, evitandu-se astfel ideea unui exces de putere din partea instantei supreme si o indoiala asupra respectarii cerintelor statului de drept, a drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor.
Important de subliniat ar fi ca dispozitiile art.5 alin.1 lit.b din Legea 221/2009 modificata, au facut obiectul controlului de constitutionalitate, ocazie cu care Curtea Constitutionala a pronuntat deciziile 796/27.09.2012 si 1/17.01.2013 – prin care au fost respinse ca neintemeiate exceptiile de neconstitutionalitate invocate de Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice.
In considerentele deciziei 796/27.09.2012  reiterate in decizia 1/17.01.2013 Curtea Constitutionala retine pe de o parte ca Legea 221/2009 este un act normativ cu caracter reparatoriu ce completeaza cadrul juridic preexistent in momentul adoptarii sale in materia reparatiilor pentru suferintele cauzate de regimul comunist iar pe de alta parte, in privinta daunelor materiale se precizeaza ca identificarea textelor de lege in vigoare, incidente intr-un anumit domeniu la un moment dat, si coroborarea acestora in functie de aprecierea rangului actului normativ din care norma juridica incidenta face parte, urmate de interpretarea si aplicarea acestora in cazuri concrete, caracterizate prin imprejurari de fapt proprii, reprezinta operatiuni ce intra in competenta judecatorului a quo.
In consecinta Curtea Constitutionala a lasat la libera apreciere a judecatorului interpretarea si aplicarea dispozitiei legale in situatii concrete.
INTERPRETAREA DATA DE MINISTERUL PUBLIC – DISPOZITIILOR CUPRINSE IN ART.5 ALIN.1 LIT.B si ART.5 ALIN.5 DIN LEGEA 221/2009- ESTE VADIT ERONATA!
In continutul textelor de lege se face referire clara la situatia in care bunurile confiscate nu i-au fost restituite sau nu au fost obtinute despagubiri în condiţiile Legii nr. 10/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, SAU ALE Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare.
Cu privire la bunurile imobile, textul de lege face distinctive deci intre cele 2 acte normative cu caracter reparatoriu, pe de o parte Legea 10/2001 REPUBLICATA, MODIFICATA si COMPLETATA(modificata si completata inclusiv prin Legea 247/2005 –Titlul I) IAR pe de alta parte, PRIN TERMENUL “SAU” folosit de legiuitor, vorbeste despre despagubiri(reparatii) ce puteau fi obtinute in temeiul LEGII 247/2005 cu modificările şi completările ulterioare.

LEGEA 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente in “TITLUL VII: Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, Art. 1 –reglementeaza cadrul si modalitatea de acordare de despagubiri- atat pentru imobile obiect al Legii 10/2001 cat si pentru bunuri obiect al altor acte normative, intre care si L18/1991, L1/2000, OUG 94/2000 etc.
“       Art.1.(1)Prezenta lege reglementează sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, republicată, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 66/2004, cu modificările ulterioare.
(2)Dispoziţiile prezentului titlu sunt aplicabile şi despăgubirilor propuse prin decizia motivată a conducătorului instituţiei publice implicate în privatizare sau, după caz, prin ordinul ministrului finanţelor publice, în temeiul art. 32 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
(3)Despăgubirile acordate în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, vor urma procedura şi se vor supune dispoziţiilor privind acordarea despăgubirilor din această lege.”
In consecinta prin dispozitiile cuprinse in art.5 alin.1 lit.b si alin.5 din Legea 221/2009 legiuitorul NU “ a urmărit să delimiteze natura bunurilor ce pot fi restituite prin echivalent în procedura Legii nr. 221/2009, cu înlăturarea posibilităţii derulării unor proceduri paralele, având aceeaşi finalitate”, CUM SUSTINE IN CEREREA DE RECURS REPREZENTANTUL MINISTERULUI PUBLIC, intentia fiind doar aceea de a inlatura posibilitatea derularii unor procedure paralele, cu aceeasi finalitate.
Rolul dispoziţiei – „nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent”  – este unul logic, dar nu în sensul vizat de Procurorul General. Este acela de a evita o dublă dezdăunare pentru bunuri imobile, nu de a limita despăgubirile exclusiv la bunuri imobile.
Atâta timp cât pentru  bunuri mobile nu au fost acordate anterior despăgubiri, cu privire la acestea nu s-au impus limitări prin Legea 221/2009, aşa încât ele intră în sfera generală a textului – bunuri confiscate.
Logica impune a stabili că sintagma nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent se referă excusiv la bunuri imobile. Or, legea se referăla bunuri, cuprinzând atât mobilele cât şi imobilele, singura condiţie fiind ca ele să fi fost confiscate „în temeiul unei hotărâri de condamnare cu caracter politic sau ca efect al măsurii administrative cu caracter politic”.
În loc de concluzii, dorim să ne menifestăm dezaprobarea pentru modul cum autorităţile statului înţeleg să ajusteze cheltuielile bugetare în curs.
Este cert că termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunilor  a căror soluţii fac obiectul prezentului Recurs în interesul legii s-a împlinit în 12 iunie 2012. La data promovării Recursului, respectiv soluţionării lui, nicio acţiune nu mai a fost introdusă de peste 7 luni de zile.
Este evident că încărcătura pe buget – perioada de vârf – a trecut de mult, având în vedere că acţiunile în marea lor majoritate au fost soluţionate irevocabil.
În atare condiţii, dorinţa de interpretare unitară clamată de Procurorul General va reprezenta în situaţia admiterii cererii doar o nouă discriminare a membrilor subscrisei şi a tuturor celor ce au fost victime ale Comunismului.
Aşadar, după ce Curtea Constituţională în 2 rânduri a spulberat speranţele victimelor Regimului Comunist, suprimând daunele morale şi conceptul de speranţă legitimă – persoane cu situaţie identică au fost tratate diametral opus în funcţie de momentul soluţionării cererilor introductive, iar cu privire la dispoziţiile ce se cer a fi interpretate în prezentul proces a stabilit că sunt constituţionale, Înalta Curte este chemată încă o dată să cenzureze orice speranţă legitimă a unor  condamnaţi  politic, parte din ele deja  stabilite prin hotărâri judecătorşti în primă instanţă.
Solicităm ca în situaţia în care, în compunerea Completului de judecată desemnat să judece Recursul în interesul legii fac parte magistraţi care au pronunţat decizii în recurs în cauze ce fac obiectul prezentului Recurs în interesul legii, respectiv Deciziile 2192/23.03.2012 dată în dosarul 2228/30/2010 şi 2193/23.03.2012 dată în dosarul 2628/30/2010, ale Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, magistraţii respectivi să se abţină de la soluţionarea cauzei, atâta timp cât şi-au exprimat poziţia în cauză. Cele 2 decizii citate sunt, în opinia noastră şi potrivit motivării Recursului, indicele de pornire al acestuia.
Disp. Art. 27 pct. 7 C.pr.civ. sunt aplicabile şi în cauză, noi opinând că magistraţii respectivi evident că îşi vor păstra opinia exprimată anterior.
Cu stima,
A.F.D.P.R.,
Prin presedinte OCTAV BJOZA