Nr. 4 /92939/12.12.2013
Domnului Octav Bjoza
Preşedinte
ASOCIAŢIA FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI DIN ROMÂNIA
Strada Mântuleasa, nr. 10, 70087, sect. 3, Bucureşti.
Referitor: Răscumpărarea Penitenciarul de la Piteşti
Stimate Domnule Preşedinte,
Ca urmare a adresei dumneavoastră nr. 108 din data de 18.10.2013, inregistrată la Ministerui Justiţiei cu nr. 92939/ 22.10.2013, cu privire la răscumpărarea Penitenciarului Piteşti de către Statul Român, pentru a fi introdus 1n circuitele turistice ca şi muzeu reprezentativ pentru suferinţa neamului românesc, vă comunicăm următoarele:
Având in vedere că imobilul menţionat mai sus nu se mai afiă 1n administrarea Ministerului Justiţiei – Administraţia Naţională a Penitenciarelor, iar în prezent face obiectui unui litigiu aflat pe rolul instanţei, apreciem că nu se poate demara procedura de răscumpărare a imobilului de către Statul Român.
Ataşam în copie la prezenta, Ordinul Ministrului de Interne nr.1150 din 14.09.1977 prin care imobilul , format din teren în suprafaţă de 23723 mp şi construcţiile aferente in suprafaţă de 7545 mp, situat 1n municipiul Piteşti, str. Negru Vodă, nr. 30, jud. Argeş a fost transmis, fără plată, din administrarea Ministerului de Interne, în administrarea -Ministerului Construcţiilor industriale, pentru Trustul de construcţii industriale Piteşti. in ceea ce priveşte terenul şi construcţiile, în acelaşi an a fost incheiat un proces verbal de predare primire a imobilelor in care a funcţionat fostul Penitenciar Piteşti.
Cu stimă,
Secretar General Adjunct
Monica DRAGOMIR
Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro
Comments are closed.