Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici și Victime ale Dictaturii Comuniste din România

C O M U N I C A T  D E  P R E S Ă

 

Cei 242 de delegați prezenți la Congresul al XXII-lea al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici și Victime ale Dictaturii Comuniste din România, întruniți la Râmnicu Vâlcea în zilele de 28 și 29 august 2015, au ales noua conducere a A.F.D.P.R. pentru următorii patru ani. Pentru funcția de președinte a fost reales domnul Octav Bjoza.

Discuțiile celor prezenți s-au axat pe două probleme importante: Legea 217/2015 și Întâlnirea de la Tallinn (Estonia).

În luările de cuvânt delegații au atras atenția asupra caracterului neconstituțional  al Legii 217/2015 și au votat în unanimitate rezoluția prin care să se solicite Avocatului Poporului să ceară Curții Constituționale a României să o abroge pentru că este fundamental neconstituțională, antidemocratică și inoportună.

Dacă în prealabil s-ar fi inițiat dezbateri ample, inclusiv cu Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, nu s-ar fi ajuns la situația actuală.

Următoarea problemă abordată s-a referit la întâlnirea comemorativă de la Tallinn (Estonia) din 23 august 2015 (Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului),  ocazie cu care a fost adoptată o declarație comună a țărilor participante, declarație în care se afirmă: “Toate regimurile totalitare, precum cel nazist şi cel comunist, au restricţionat sistematic libertăţile oamenilor şi le-au încălcat drepturile, sub forma lor extremă de crime împotriva umanităţii, motivate ideologic. Multe dintre crimele comise de regimurile totalitare au fost de natură genocidală. Genocidul şi crimele împotriva umanităţii nu se prescriu. Victimele crimelor comise de regimurile totalitare au dreptul la justiţie”.

S-a votat în unanimitate susținerea Declarației comune adoptate la întâlnirea de la Tallinn din 23 august 2015.

Somăm pe această cale miniștrii de externe și de justiție să clarifice motivul pentru care România nu a fost reprezentată la această importantă întâlnire.

Considerăm că și România trebuie să adere în cel mai scurt timp la Acordul interstatal pentru constituirea Tribunalului internaţional pentru investigarea crimelor comunismului, inițiat la Tallin. Se crează astfel o șansă istorică pentru dezvăluirea crimelor din perioada comunistă și pedepsirea celor ce se fac vinovați.

În încheiere, delegații și-au manifestat în continuare disponibilitatea pentru a depune mărturii în procesele cu torționarii din aparatul de represiune comunist.

 

          Președinte

                                              Octav Bjoza

 

Comments are closed.
Please click here for