ASOCIAŢIA FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI
ŞI VICTIME ALE DICTATURII
DIN ROMÂNIA
A.F.D.P.R.
ASSOCIATION DES ANCIENS DETENUS POLITIQUES DE ROUMANIE
FORMER ROMANIAN POLITICAL PRISONERS ASSOCIATION
Str.Mântuleasa nr.10, 030554 Bucureşti, sector 3, ROMÂNIA, tel.fax.3172317
Nr.91/21.12.2015
C ă t r e
PATRIARHIA ROMÂNĂ
Cancelaria Patriarhală
Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL
Str.Mitropolit Antim Ivireanu nr.29
Sector 4 – 040111 – Bucureşti
PREAFERICITE PĂRINTE PATRIARH DANIEL,
Comitetul Naţional de Conducere al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România (AFDPR), întrunit în ziua de 26.11.2015, a hotărât, cu unanimitate de voturi, să vă solicităm o întrevedere cât mai grabnică, cu o delegaţie din partea conducerii noastre, formată din patru persoane venite din ţară.
Scopul întâlnirii este acela de a discuta despre canonizarea unora dintre zecile de mii de martiri ai temniţelor şi lagărelor de exterminare comuniste, cât şi despre efectuarea slujbelor religios-comemorative, care au loc anual la date şi locuri stabilite de către noi.
Având în vedere că suntem ultimii supravieţuitori ai celor care au luptat şi au murit pentru neam, patrie, tricolor şi salvarea credinţei strămoşeşti, ne exprimăm convingerea că ne veţi primi.
Cu plecăciune şi aleasă preţuire,
Preşedinte,
Octav Bjoza
Comments are closed.